Orice om, in viata lui, are momente in care este asaltat de ganduri si de intuneric crezand ca toata viata lui se duce la vale. Oare de ce? De ce nu putem trai simplu cu ganduri placute noua si celor din jur, de ce trebuie sa fim macinati de sentimente si trairi care ne distrug.
Imi spunea cineva ca fiecare greutate din viata ne este data deoarece o punem duce si o putem scoate la capat dar daca este asa de ce nu avem puterea sa vedem acest lucru, de ce ne lasam daramati de fiecare eveniment din viata noastra, mi se pare nedrept.
Stau in camera mea incercand sa analizez fiecare gand pe care il am dar totul este invaluit intr-o ceata deasa, iar cand incerc sa prin un gand el fuge, lasandu-ma in intuneric, in nestiinta. Ati incercat vreodata sa iesiti din labirintul mintii, sa vedeti viata cat de fumoasa e, sa va bucurati de fiecare zambet pe care il primiti, sa radeti de fiecare fata serioasa pe care o vedeti ca pana la urma sa o transformati in voiosie? Asta incerc eu sa fac acum dar se pare ca mai am de mers prin labirint pana sa pot iesii. De multe ori, cand nu suntem in stare sa vedem capatul cetii ce ne inconjoara mintea, apare o persoana sau un eveniment ce straluceste ca un far ce te ghideaza la tarm...dar de cate ori il vedem? Atatea faruri au aparu in viata mea dar se pare ca de fiecare data am avut ochii inchisi si m-am adancit si mai mult in ceata fiind inconjurat de si mai mult intuneric.
Am stat si m-am gandit la situatia mea si am ajuns la concluzia ca singura iesire este prin Hristos doar El este lumina lumii. o sa incerc sa nu inchid ochii ca sa reusesc intr-un final sa ies din intuneric
