Cuget...

Cu fiecare clipa pe care o petrec in lume, ma afund di ce in ce mai mult in mister.

Sunt atatea intrebari ce orbiteaza in jurul fiintei mele incat privirea s-a blocat si nu mai poate zari campia de raspunsuri ce se afla dincolo.

Am ajuns sa cred ca viata este o intesare de intrebari, fiecare raspuns fiind o alta intrebare ce te ingroapa si mai mult in tarana existentiala.

Am vrut la un moment dat sa inchid ochii si sa imi imaginez ca zbor din acest necunoscut dar se pare ca, intre timp, norii de deasupra mea se prefacusera in lespede de piatra.....strig dar ecoul din jurul meu ma surzeste. Ne mai putand sa vad, ne mai putand sa aud, m-am intors spre tine, iar in intunericul ce ma inconjura ti-am simtit atingerea.......toata fiinta mea s-a transformat in aceea clipa intr-o faclie aprinsa.

Intr-un final am reusit sa deschid ochii si te-am vazut stand in fata mea....imi zambeai, imi zambeai cum nu mi s-a mai zambit niciodata.

In sfarsit vad, in sfarsit aud, in sfarsit simt........in sfasit sunt,esti, deci suntem

Descoperire

Ajuns la tarmul unui timp
In urma naufragiului meu sufletesc
Am constatat ... ca orbisem.
Pesemne ca tocmai descoperisem viitorul,
Cand s-a dezlantuit furtuna.
M-am intins ... obosit de atatea valuri,
Obosit de atata prezent,
Pe nisipul clepsidrei care,
Cu fiecare gand,
In fiecare clipa,
La orice rasuflare se strecura prin spatele meu cazand.
Am inceput sa pipai in jur, simteam cum palmele-mi insetate
Descopereau munti, dealuri, vai, campii inflorite, cetati mari si sate.
Dar toate se scurgeau printre degete atat de repede ... , atat de hotarat.
Cu lacrimi am strigat atunci de bucurie:
- Trecutule, tu poti muri!
Eu plec din nou spre Vesnicie.


Mihaela Craciun

Picture credit:http://traficulgandurilor.blogspot.com/

Liniste

In sfarsit... liniste. Ce e cel mai important este ca am avut cea mai frumoasa saptamana din ultimi 2 ani, iar acest lucru realizandu-se prin singurul lucru care ma face sa uit de tot......muzica.

Am ajuns la concluzia ca fiecare om, intr-o oarecare masura, isi complica viata...inutil, imbracandu-se intr-un cocon de deznadejde si de nesiguranta existentiala la fiecare seniment negativ pe care il are. Si eu sunt la fel numai ca in aceasta saptamana a reusit sa vad cat de frumoasa este viata atunci cand daruiesti si impartasesti toate sentimentele frumoase cu cei din jurul tau. Am reusit sa vad ca viata chiar daca nu este roz ... nu este nici neagra, ci poate avea o culoare foarte placuta. Pana acum simteam ca sunt tintuit la pamant si credeam ca nu ma voi putea ridica niciodata, imi pierduse-m increderea in mine si in cei din jurul meu, dar iata am reusit sa ma ridic si sa fiu din nou eu.......liniste.

E atat de greu sa explic in cuvinte ceea ce simt deoarece minte mea e bombardata de sentimente si de trairi, incat tot nu realizez ceea ce mi-se intampla si ceea ce imi este dat sa am si sa traiesc.

Atat pot sa spun.....este bine

Poveste

A fost odată ca niciodată

Că de n-ar fi nu s-ar povesti

Un cavaler și-o mică fată

Ce s-au placut doar din priviri

Și își vorbeau prin gesturi fine

Despre amor și despre vis

Vrând dragostea în palm-a ține

Crezând că tot ce e.....le este scris

Dar iată totul se destramă

Când zorii zilei vin subtil

Iar dragostea de-odinioară

A fost un vis ca de copil

Ce ființă ești copilă dulce?

Iar eu ce sunt? Un trecator?

Suntem doar vânt ce vrea a duce

Mireasma vechiului amor

A venit iar toamna

Iata ca anotimpul meu preferat a venit din nou. Abea asteptam sa vad din nou frunzele galbene cazand la pamant, dar...de data asta este mai frig ca niciodata, imi pare ca daca ar fi iarna ar fi mai cald. Un sentiment de nostalgie ma cuprinde vrand sa ma intorc in vremea calda a verii, vrand sa ma intind din nou pe plaja si sa simt mirosul sarat al marii iar valurile sa ma arunce in bratele ei. Am impresia ca frigul pe care il simt e din cauza sufletului meu. Puteam sa strang caldura verii dar m-am grabit se pare spre toamna, uitand ca totul se va racii si ca voi avea nevoie de singurul sentiment care m-ar fi putut incalzii.......iubirea. Ce este iubirea? Este daruire, este intelegere, este completare, este sacrificiu. Cati dintre noi constientizam acest lucru? Cati dintre noi pretuim iubirea asa cum ar trebui? Cati dintre noi o lasam sa ne umple de caldura asa incat cand totul se va raci sufletele noastre sa fie izvoare neinghetate. Eu nu am stiut sa fac toate aceste lucruri si iata, cum odata cu toamna , odata cu frunzele care cad, ma prabusesc si eu la pamant sperand ca ma va incalzi ... dar se pare ca si pamantul ma izgoneste, trimitandu-ma in vazduh sa fiu purtat de vanturi reci. Poate intr-un final voi ajunge la geamul ei, iar ea ma va culege si ma va pune din nou langa sufletul ei incalzindu-ma. Nu pot decat sa sper.

"A venit, a venit toamna... acopera-mi inima cu ceva...cu umbra unui copac sau mai bine...sau mai bine cu umbra ta"

Analiza

Ce este viata? O intrebare ce nici chiar cel mai intelept dintre intelepti nu o poate raspunde in totalitate, fiecare om avand conceptia lui fata de viata. De multe ori avem impresia ca viata noastra este relativa si lipsita de orice sens, dar de ce? Fiindca uitam esenta vietii, uitam sa traim fiecare secunda , fiecare moment, uitam sa iubim intru totul. Dar ... ce e iubirea? Nici la aceasta intrebare nu imi pot gasii un raspuns exact deoarece iubirea poate fi definita de multe sentimente unele chiar inexplicabile. Iubirea poate fi diferita de la om la om, poti iubi doua persoane in felul tau dar le vei iubii total diferit. Deci rezulta ca viata este un amalgam de sentimente si trairi pe care nu le putem controla sau explica in totalitate, iar cand credem ca am reusit sa le controlam atunci ne pironesc la pamant si ne demonstreaza ca noi suntem simple fiinte controlate de sentimentele noastre.

Vise

O camera goala, fum de tigara amestecat cu mirosuri dulci de cirese, muzica jazz, o canapea, iar in lumina focului din semineu se vad formele corpului ei. Totul pare parca desprins din filmele anilor 70, invaluit intr-o aura ciudata. E atata caldura dar totusi un fior rece ma face sa tremur. Ma apropii de canapea cu gandul sa o cuprind in brate si sa ii spun cat de mult o iubesc, sarutand-o pe frunte dar camera se mareste din ce in ce mai mult devenind un coridor fara sfarsit. Intr-un final ajung langa canapea si imi dau seama ca focul din semineu s-a stins...il aprind dar nu o mai vad intinsa pe canapea. Tot ce e in jurul meu prinde o forma ciudata si ma trezesc intr-un loc diferit, un loc rece, lipsit de viata. Oare visez? Imi tot invart privirea prin intunericul camerei incercand sa o gasesc, o vad dar in clipa urmatoare imi dau seama ca ea defapt se indeparteaza. O simt din ce in ce mai rece, fug dupa ea dar cand ma apropii dispare ca o ceata. Probabil este un joc pe care iubirea il joaca cu fiecare om ...
Ma asez pe canapea, inchid ochii si incerc sa ii vad iar formele trupului in lumina focului din semineu. Ma trezesc in usa camerei, ea ma priveste zambind, parca o aud soptindu-mi cuvinte de dragoste, iar in clipa urmatoare ne tinem in brate. Incep sa simt caldura in suflet si totul pare sa se lumineze......e langa mine si ma iubeste. Inchid ochii si o sarut iar cand ii deschid ma trezesc in patul meu, intr-o camera goala, ea e departe, a fost doar un vis, inca ii simt atingerea buzelor moi, inca simt caldura focului in obraji, inca ii simt parfumul pe perna.
Iubesc dar ma gandesc .... oare e adevarat sau inca visez. Chiar daca visez macar e un vis frumos si o sa ma trezesc zambind ... sau nu?