Strada vietii

Merg pe o strada goala, iar stropii ce cad din cerul intunecat imi mangaie fata ca niste spini facuti din petale de trandafir. Probabil ca merg pe strada goala a vietii mele. Din cand in cand mai apare cate o persoana, ma ia de brat soptindu-mi vorbe dulci dupa care pleaca lasandu-mi sufletul amar sa se topeasca in ploaia calda de iarna. Cerul adanc parca se deschide vrand sa ma inchida in imensitatea lui, sa ma tina prizonier pana la sfarsitul vietii. Toti avem o strada pe care mergem, poate mai plina poate mai goala, si nu stim niciodata incotro ne indreptam sau cu cine ne intalnim, ci mergem. Cat de mult imi doream sa mai simt ploaia cazand pe chipul meu ca niste lacrimi reci ca imi ingheata toata fiinta. Incerc sa fiu fericit dar totul din jurul meu este rece si sobru. Merg cu ochii inchisi imaginandu-mi ca plutesc dar pamantul ma cheama inapoi ca pe o frunza abea desprinsa din copac, ma prabusesc, iar pamantul ma cuprinde si nu vrea sa imi dea drumul sa plutesc spre zari uitate de demult unde as putea sa imi sfarsesc cautarea disperata de fericire. Credeam ca acea cautare s-a sfarsit la un moment dat, dar se pare ca trebuie sa merg in continuare, sa cutreier singur prin lume, sa intalnesc oameni dupa care sa ii vad cum pleaca in alte directii. De ce nu pot merge si eu cu ei , de ce trebuie sa merg pe strada mea goala? Probabil asa mi-a fost menit, probabil asa imi este mai bine. Probabil nu mai am nimic de oferit celor din jurul meu si de aceea prefera sa isi aleaga alta cale. Merg singur pe o strada goala avand pe fata lacrimile picurate din cerul adanc. Merg singur pe o stada goala.