A venit iar toamna

Iata ca anotimpul meu preferat a venit din nou. Abea asteptam sa vad din nou frunzele galbene cazand la pamant, dar...de data asta este mai frig ca niciodata, imi pare ca daca ar fi iarna ar fi mai cald. Un sentiment de nostalgie ma cuprinde vrand sa ma intorc in vremea calda a verii, vrand sa ma intind din nou pe plaja si sa simt mirosul sarat al marii iar valurile sa ma arunce in bratele ei. Am impresia ca frigul pe care il simt e din cauza sufletului meu. Puteam sa strang caldura verii dar m-am grabit se pare spre toamna, uitand ca totul se va racii si ca voi avea nevoie de singurul sentiment care m-ar fi putut incalzii.......iubirea. Ce este iubirea? Este daruire, este intelegere, este completare, este sacrificiu. Cati dintre noi constientizam acest lucru? Cati dintre noi pretuim iubirea asa cum ar trebui? Cati dintre noi o lasam sa ne umple de caldura asa incat cand totul se va raci sufletele noastre sa fie izvoare neinghetate. Eu nu am stiut sa fac toate aceste lucruri si iata, cum odata cu toamna , odata cu frunzele care cad, ma prabusesc si eu la pamant sperand ca ma va incalzi ... dar se pare ca si pamantul ma izgoneste, trimitandu-ma in vazduh sa fiu purtat de vanturi reci. Poate intr-un final voi ajunge la geamul ei, iar ea ma va culege si ma va pune din nou langa sufletul ei incalzindu-ma. Nu pot decat sa sper.

"A venit, a venit toamna... acopera-mi inima cu ceva...cu umbra unui copac sau mai bine...sau mai bine cu umbra ta"

Analiza

Ce este viata? O intrebare ce nici chiar cel mai intelept dintre intelepti nu o poate raspunde in totalitate, fiecare om avand conceptia lui fata de viata. De multe ori avem impresia ca viata noastra este relativa si lipsita de orice sens, dar de ce? Fiindca uitam esenta vietii, uitam sa traim fiecare secunda , fiecare moment, uitam sa iubim intru totul. Dar ... ce e iubirea? Nici la aceasta intrebare nu imi pot gasii un raspuns exact deoarece iubirea poate fi definita de multe sentimente unele chiar inexplicabile. Iubirea poate fi diferita de la om la om, poti iubi doua persoane in felul tau dar le vei iubii total diferit. Deci rezulta ca viata este un amalgam de sentimente si trairi pe care nu le putem controla sau explica in totalitate, iar cand credem ca am reusit sa le controlam atunci ne pironesc la pamant si ne demonstreaza ca noi suntem simple fiinte controlate de sentimentele noastre.

Vise

O camera goala, fum de tigara amestecat cu mirosuri dulci de cirese, muzica jazz, o canapea, iar in lumina focului din semineu se vad formele corpului ei. Totul pare parca desprins din filmele anilor 70, invaluit intr-o aura ciudata. E atata caldura dar totusi un fior rece ma face sa tremur. Ma apropii de canapea cu gandul sa o cuprind in brate si sa ii spun cat de mult o iubesc, sarutand-o pe frunte dar camera se mareste din ce in ce mai mult devenind un coridor fara sfarsit. Intr-un final ajung langa canapea si imi dau seama ca focul din semineu s-a stins...il aprind dar nu o mai vad intinsa pe canapea. Tot ce e in jurul meu prinde o forma ciudata si ma trezesc intr-un loc diferit, un loc rece, lipsit de viata. Oare visez? Imi tot invart privirea prin intunericul camerei incercand sa o gasesc, o vad dar in clipa urmatoare imi dau seama ca ea defapt se indeparteaza. O simt din ce in ce mai rece, fug dupa ea dar cand ma apropii dispare ca o ceata. Probabil este un joc pe care iubirea il joaca cu fiecare om ...
Ma asez pe canapea, inchid ochii si incerc sa ii vad iar formele trupului in lumina focului din semineu. Ma trezesc in usa camerei, ea ma priveste zambind, parca o aud soptindu-mi cuvinte de dragoste, iar in clipa urmatoare ne tinem in brate. Incep sa simt caldura in suflet si totul pare sa se lumineze......e langa mine si ma iubeste. Inchid ochii si o sarut iar cand ii deschid ma trezesc in patul meu, intr-o camera goala, ea e departe, a fost doar un vis, inca ii simt atingerea buzelor moi, inca simt caldura focului in obraji, inca ii simt parfumul pe perna.
Iubesc dar ma gandesc .... oare e adevarat sau inca visez. Chiar daca visez macar e un vis frumos si o sa ma trezesc zambind ... sau nu?

Ganduri

Orice om, in viata lui, are momente in care este asaltat de ganduri si de intuneric crezand ca toata viata lui se duce la vale. Oare de ce? De ce nu putem trai simplu cu ganduri placute noua si celor din jur, de ce trebuie sa fim macinati de sentimente si trairi care ne distrug.
Imi spunea cineva ca fiecare greutate din viata ne este data deoarece o punem duce si o putem scoate la capat dar daca este asa de ce nu avem puterea sa vedem acest lucru, de ce ne lasam daramati de fiecare eveniment din viata noastra, mi se pare nedrept.
Stau in camera mea incercand sa analizez fiecare gand pe care il am dar totul este invaluit intr-o ceata deasa, iar cand incerc sa prin un gand el fuge, lasandu-ma in intuneric, in nestiinta. Ati incercat vreodata sa iesiti din labirintul mintii, sa vedeti viata cat de fumoasa e, sa va bucurati de fiecare zambet pe care il primiti, sa radeti de fiecare fata serioasa pe care o vedeti ca pana la urma sa o transformati in voiosie? Asta incerc eu sa fac acum dar se pare ca mai am de mers prin labirint pana sa pot iesii. De multe ori, cand nu suntem in stare sa vedem capatul cetii ce ne inconjoara mintea, apare o persoana sau un eveniment ce straluceste ca un far ce te ghideaza la tarm...dar de cate ori il vedem? Atatea faruri au aparu in viata mea dar se pare ca de fiecare data am avut ochii inchisi si m-am adancit si mai mult in ceata fiind inconjurat de si mai mult intuneric.
Am stat si m-am gandit la situatia mea si am ajuns la concluzia ca singura iesire este prin Hristos doar El este lumina lumii. o sa incerc sa nu inchid ochii ca sa reusesc intr-un final sa ies din intuneric

"Dorinta"

Un indragostit cunoaşte doar umilinta ... nu are de ales.

Se strecoara în alea ta noaptea ... nu are de ales.

Tanjeste sa sarute fiecare fir al parului tau, nu te speria ... nu are de ales.

În dragostea lui nebuneasca pentru tine, doreşte să rupă lanţurile închisorii sale ... nu are de ales.


Un indragostit isi întreba iubita :
- Te iubeşti mai mult decât mă iubeşti pe mine?
Iubita ia răspuns:
Am murit doar pentru a trai pentru tine.
Am dispărut din sinea mea şi din atributele mele.
Sunt prezenta numai pentru tine.
Mi-am uitat toate cunoştinţele, dar cunoscandu-te pe tine am devenit un invatacel.
Mi-am pierdut toată puterea , dar ma hranesc din puterea ta.
Iubindu-ma ... te iubesc.
Iubindu-te ... ma iubesc .

..............................................

Eu sunt iubitul tău, vino de partea mea,
Voi deschide poarta catre iubirea ta.
Vino, ramai in viata mea, sa traim printre stele.
Ai fost ascunsa atât de mult timp, fără încetare plutind în marea dragostei mele.
Chiar şi aşa, ai fost întotdeauna legata de mine
Ascunsa, revelata, in necunoscut, in tot ceea ce exista
Eu sunt viaţa însăşi.

Ai fost o prizoniera unui mic iaz
Eu sunt oceanul cu revarsarile sale turbulente
Vino, ridica-te impreuna cu mine, paraseste aceasta lume plina de ignoranta
Fii cu mine, voi deschide poarta iubirii tale

Te doresc mai mult decat mancarea sau bautura
Corpul meu, simturile mele, mintea mea, sunt infometate dupa gustul tau
Pot să-ti prezenta in inima mea cu toate ca apatii lumii intregi
Astept in tacere un gest, o privire ... din partea ta

Strada vietii

Merg pe o strada goala, iar stropii ce cad din cerul intunecat imi mangaie fata ca niste spini facuti din petale de trandafir. Probabil ca merg pe strada goala a vietii mele. Din cand in cand mai apare cate o persoana, ma ia de brat soptindu-mi vorbe dulci dupa care pleaca lasandu-mi sufletul amar sa se topeasca in ploaia calda de iarna. Cerul adanc parca se deschide vrand sa ma inchida in imensitatea lui, sa ma tina prizonier pana la sfarsitul vietii. Toti avem o strada pe care mergem, poate mai plina poate mai goala, si nu stim niciodata incotro ne indreptam sau cu cine ne intalnim, ci mergem. Cat de mult imi doream sa mai simt ploaia cazand pe chipul meu ca niste lacrimi reci ca imi ingheata toata fiinta. Incerc sa fiu fericit dar totul din jurul meu este rece si sobru. Merg cu ochii inchisi imaginandu-mi ca plutesc dar pamantul ma cheama inapoi ca pe o frunza abea desprinsa din copac, ma prabusesc, iar pamantul ma cuprinde si nu vrea sa imi dea drumul sa plutesc spre zari uitate de demult unde as putea sa imi sfarsesc cautarea disperata de fericire. Credeam ca acea cautare s-a sfarsit la un moment dat, dar se pare ca trebuie sa merg in continuare, sa cutreier singur prin lume, sa intalnesc oameni dupa care sa ii vad cum pleaca in alte directii. De ce nu pot merge si eu cu ei , de ce trebuie sa merg pe strada mea goala? Probabil asa mi-a fost menit, probabil asa imi este mai bine. Probabil nu mai am nimic de oferit celor din jurul meu si de aceea prefera sa isi aleaga alta cale. Merg singur pe o strada goala avand pe fata lacrimile picurate din cerul adanc. Merg singur pe o stada goala.

Cad...

Stau intr-o camera goala si ma adancesc in ganduri si in memorii vrand sa ating trecutul si sa il las ma cuprinda in aripile sale, dar stiu ca acest lucru nu imi mai este dat sa il am. Ochii imi sunt inchisi si cad in abisurile cosmice ale sufletului. Incerc sa zaresc o raza de lumina dar in jurul meu nu vad decat intuneric. Am avut o data in suflet soare si campuri aurii prin care ma plimbam fericit, acum totul a disparut. In caderea mea nu gasesc nimic, simt doar ca se sfarama totul in jurul meu si ca nimic nu ma mai poate ridica din abisul in care ma cufund din ce in ce mai mult.

Care este esenta vietii, pentru ce traiesc, pentru ce iubesc si pentru ce sunt lasat sa mor incet. As vrea sa ma ridic dar nu are cine sa ma ajute fiindca fiinta mea nu mai are nici un sprijin.

Ma prabusesc ... Nu stiu unde voi ajunge. Singurul lucru care mi-a mai ramas este amintirea si trecutul cu care incerc sa imi alin durerea ce imi sfasie sufletul. In mintea mea nu este altceva decat un amalgam de intrebari fara raspuns, ce ma macina. Iubire ... ce sentiment ... nu credeam vreodata ca un sentiment atat de frumos care iti poate oferii atatea momente de neuitat, iti poate spulbera orice vis si orice traire fara a se mai uita in urma si fara ai pasa de ceea ce simti.

Am ajuns la concluzia ca iubirea nu este altceva decat un instrument de tortura, este o fiinta lacoma ce iti ia totul si nu iti da nimic inapoi dupa care pleaca si se forteaza sa nu te mai cunoascaca ca nu cumva sa ii ceri socoteala.

Cad ... Nu cred ca ma voi ridica vreodata deoarece sunt tinut la pamant de amintiri si de trecutul dupa care tanjesc atat de mult. Singura amintire in care ma mai aflu eu este un inel imbatranit in care mi-am turnat toata iubirea si toata dragostea.

Cad.